STUDIU: Ce au descoperit specialiștii despre medicamentul-minune pentru COVID-19

STUDIU: Ce au descoperit specialiștii despre medicamentul-minune pentru COVID-19
Alexandru Rafila: Putem avea un medicament autorizat pentru COVID-19 până în toamnă
Publicat: 26/03/2020, 12:08

Hidroclorochina nu este mai eficientă decât alte tratamente pentru Covid-19, arată un studiu realizat în China. Medicii avertizează că toate medicamentele pentru Covid-19 sunt folosite cu titlu experimental.

Hidroxiclorochina, una dintre substanţele folosite pentru tratamentul Covid-19 în întreaga lume, inclusiv în România, nu este mai eficientă decât un medicament standard, scrie AFP.

Agenţia de presă citează un studiu făcut la începutul acestei luni în China pe 30 de pacienţi, care arată că pacienţii care au fost trataţi cu medicamentul folosit pentru malarie şi poliartrita reumatoidă în general şi cei care au primit un placebo s-au vindecat în aceeaşi durată de timp.

Ceea ce a schimbat însă jocul a fost adăugarea unui antibiotic, azitromicina

Combinarea celor două medicamente a avut succes într-un studiu făcut pe un număr mic de pacienţi în Franţa, iar preşedintele american a numit tratamentul „darul lui Dumnezeu”.

Cu toate astea, abia acum au început să fie făcute studii clinice importante pentru acest tratament pentru Covid-19, care îşi vor arăta eficienţa mai târziu.

Între timp, toţi responsabilii din sănătate atrag atenţia că toate medicamente pentru noul coronavirus sunt folosite experimental şi pot fi periculoase dacă nu sunt administrate sub supraveghere medicală.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce sancțiune a primit un şofer din Vâlcea după ce şi-a împodobit BMW-ul cu luminițe
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum ar vota românii cu pregătire superioară la alegerile prezidențiale. Diaspora, marea necunoscutǎ. Surprizele studiului...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei...
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Haos pe șosele, trafic paralizat și viscol în jumătate de ţară. Zona în care zăpada...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Viața la bloc 2024. Este obligatoriu pentru asociația de proprietari! Trebuie să respecte legea
Semnalul din trafic la care tresare orice șofer. Când vin sancțiunile
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Cât a plătit un miliardar pentru banana lipită cu bandă adezivă de perete?